WordPress este faimos pentru timpul foarte scurt de care ai nevoie pentru a-l instala: doar 5 minute. Asta nu inseamna ca dupa cele 5 minute, site-ul tau va fi gata de lansare. Sunt destul de multe lucruri de facut, dupa ce ai terminat de instalat platforma, si iata 10 lucruri pe care le-ai putea face.
1. Modifica legaturile permanente.
Adica formatul linkurilor. In mod implicit, structura link-urilor unui site WordPress, abia instalat, nu este foarte prietenoasa pentru motoarele de cautare. Din acest motiv, noi recomandam sa mergi la Setari si sa dai click pe „Legaturi permanente”. De aici vei putea alege un format mai bun pentru link-uri. De regula, noi alegem „nume articol”.
2. Adauga categorii pentru articole.
Inainte sa te apuci de scris, probabil ai in minte cateva subiecte pe care vrei sa le tratezi. Este, probabil, mai eficient sa adaugi categoriile inainte.
3. Inlatura continutul demonstrativ.
La instalare, WordPress vine cu un articol, o pagina si un comentariu, cu rol demonstrativ. Ele te ajuta sa iti faci o idee asupra aspectului site-ului tau web. Poti elimina aceste elemente, pentru ca, in curand, vei adauga propriul tau continut.
4. Seteaza prima pagina si pagina de blog.
In mod implicit, pe prima pagina a site-ului, va aparea o arhiva a celor mai recente articole. In cazul in care vrei ca prima pagina sa arate diferit, poti seta acest lucru accesand Setari > Afisare.
5. Alege tema pe care o vei folosi si sterge-le pe restul.
WordPress ofera, la instalare, cateva teme standard: Twenty Fifteen, Twenty Sixteen, Twenty Seventeen si in curand, Twenty Nineteen. Este posibil ca aceastea sa nu ofere site-ului tau aspectul dorit. Din acest motiv, va trebui sa cauti si sa instalezi o tema pe placul tau. Exista o multitudine de optiuni, atat grauite, cat si premium. Dupa ce instalezi tema dorita, iti recomandam sa le stergi pe celelalte. Poti lasa, eventual, una ca back-up, in cazul in care tema instalata incepe sa se comporte ciudat. Pentru a sterge o tema, acceseaza Aspect > Teme si da click pe imaginea temei pe care vrei sa o stergi. In partea din dreapta, jos, poti apasa pe butonul „Sterge”.
6. Instaleaza modulele pe care le vei folosi si sterge-le pe restul.
Dupa cum stii, modulele WordPress te vor ajuta sa extinzi functionalitatea site-ului tau. Dupa instalare, in panoul de control vei gasi 2 module deja instalate: Akismet Anti-Spam si Hello Dolly. Daca primul modul te va ajuta sa filtrezi spam-ul, pe cel de-al doilea il poti sterge, pentru ca nu are nici o functionalitate. Exista o gama foarte larga de module, pe care le poti folosi. Am creat o lista cu 7 module pe care le folosim, in mod frecvent, la proiectele noastre. Desi aceste module pot fi utile, noi recomandam sa instalezi un numar cat mai mic, pentru ca pe masura ce numarul creste, site-ul tau va merge mai greu. In plus, este recomandat sa instalezi doar module cunoscute, care au fost incercate si de alte persoane.
7. Activeaza Akismet. Am vorbit deja putin despre acest modul.
Vine pre-instalat cu WordPress si te va ajuta sa filtrezi spam-ul. Pentru a-l activa, vei avea nevoie de o cheie API. Urmeaza pasii pe care ti-i indica modulul si vei obtine cheia foarte usor. Planul personal este gratuit.
8. Adauga o imagine de antet.
Este acea imagina, ce apare langa titlul paginii, in fereastra browser-ului web. Apare si ca iconita, in momentul in care site-ul este salvat la favorite. Pentru a adauga o imagine de antet, mergi la Aspect > Personalizare si da click pe „Imagine antet”. Dimensiunea recomandata este de 512 x 512 pixeli.
9. Instaleaza Google Analytics.
La inceput, probabil nu vei avea nevoie de acest serviciu, insa, pe masura ce traficul site-ului tau creste, vei dori sa il folosesti. Desi exista si alte servicii de masurare a traficului, Google Analytics ramane cel mai popular. Pentru a-l putea folosi va trebui sa va conectati la platforma, folosind un cont Google, sa adaugati noua proprietate (site-ul web) si sa obtineti codul de urmarire. In timp ce unele teme au un loc special in care poate fi introdus acest cod. pentru celelalte, va trebui sa folositi un plugin.
10. Adauga site-ul tau la Google Search Console.
Google Search Console este o unealta gratuita, oferita de Google, ce te ajuta sa analizezi performanta site-ului tau in motorul de cautare. Este foarte util si poti obtine multe informatii practice. Ca si in cazul Analytics, te poti loga la platforma cu un cont Google, iar apoi trebuie sa adaugi site-ul. Pentru finalizare, va trebui sa demonstrezi ca esti proprietarul si o poti face apeland la codul de urmarire Analytics, pe care l-ai instalat la pasul anterior.